Gigi Becali a primit o ofertă de 100 de milioane de euro pentru FCSB de la Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
Acesta susține că ar fi dispus să plătească această sumă fabuloasă pentru fotbalul românesc, cu amendamentul că ar dori ca în aceasta să fie incluse și baza de pregătire de la Berceni, dar și clinica deținută în prezent de omul de afaceri din Pipera.
„La ce echipă are, și el e antrenor bun și are și echipă bună. Cu tot ce are Gigi în acest moment, 120 de milioane – 150 de milioane de euro valorează FCSB. Eu aș da 100, dar mie să-mi dea baza de pregătire care este la nivelul Barcelonei.
Rețineți ce vă spun. Baza lui Becali este la nivelul Barcelonei, dacă nu peste. Eu am văzut-o și p-aia și p-asta. Să-mi dea tot ce are, să-mi dea clinica. Și clinica este pe lângă, are cea mai bună clinică medicală din această țară.
Cu medici trăsnet. Tratează gratis. Eu aș da 100, cam 100. I-aș da eu 100. Dar el e între 120 – 150. Dacă găsește unul care se pricepe la fotbal poate să ia mult mai mult. Ia și peste 150, doar că la noi în țară, fotbalul la această oră a scăzut din toate punctele de vedere.
Iar acum văd că vrea să-l sancționeze și Guvernul. După ce că nu au făcut guvernele astea nimic pentru fotbal, de la Copos încoace nu a făcut nimeni. Pachetul e o tâmpenie, nu cred că vor face așa ceva. Este influențat Ciolacu de multe lucruri”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro.
Această declarație a fostului președinte LPF a venit la scurt timp după ce a fost propus, în direct la ProSport Live, de Gigi Becali la președinția Federației Române de Fotbal. Ulterior, Dragomir a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, și a transmis că nu ia în calcul o asemenea posibilitate.
Nu mă mai interesează să candidez la șefia Federației Române de Fotbal! Sunt bătrân, iar vremea mea a trecut. Asta să-i transmiteți domnului Becali! Am afacerile mele și m-am specializat în construcții, asta mă preocupă. Sunt destui care pot candida la următoarele alegeri la FRF. Pe cine văd eu? Ciprian Marica, Gică Popescu, dar sunt și alți oameni pricopsiți”, a fost reacția oferită de Dumitru Dragomir pe seama acestui subiect.
Nu mă mai interesează să candidez la șefia Federației Române de Fotbal! Sunt bătrân, iar vremea mea a trecut. Asta să-i transmiteți domnului Becali! Am afacerile mele și m-am specializat în construcții, asta mă preocupă.
Sunt destui care pot candida la următoarele alegeri la FRF. Pe cine văd eu? Ciprian Marica, Gică Popescu, dar sunt și alți oameni pricopsiți”, a fost reacția oferită de Dumitru Dragomir pe seama acestui subiect.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER